Alina Tofan
actriță/performer/ecoperformer
Care este primul lucru care îți trece prin minte când auzi reciclare?
Alchimie. Transformare, prelungirea vieții, comunitate, economie circulară, soluții prin care găsim împreună noi întrebuințări sau noi forme de a transforma ceva.
Care crezi că este cea mai mare amenințare la adresa mediului înconjurător?
Criza climatică este de fapt criza relației pe care o avem cu noi înșine. Aceasta este cea mai mare amenințare, pierderea valorii a ceea ce poate însemna comunitate. Lipsa dorinței de a fi împreună. Însingurarea și exploatarea naturii ca fiind un bun lipsit de valoare.
Care crezi tu că este cel mai ușor lucru pe care îl poți face pentru natură?
Să te porți așa cum îți dorești să se poarte ceilalți cu tine.
Ce crezi că faci mai bine ca alții? Care este cheia succesului în cazul tău?
Marele meu noroc este că mi-am dat seama mai rapid decât alții că nimic nu îmi aparține, că pentru fiecare lucru și pentru fiecare experiență trebuie să fiu recunoscătoare. Am înțeles că visele se transformă în realitate câtă vreme sunt lucruri care contează și nu care mă validează într-o competiție nebună.
Ce lași bun în urma ta prin munca pe care o faci?
De 3 ani introduc pe scena culturală românească conceptul de ecoperformance. Prin ce lucrez cu Plastic Art Performance Collective las un îndemn și poate bazele unui viitor în care să ne întoarcem la noi, implicit la natură, dar cu perspective și direcții către un viitor abundent, în care tehnologia să servească naturii. Las în urmă emoții ce se nasc din lucruri subtile, curajul de a fi art performer și un exemplu că dacă nu găsești loc în societate pentru visele tale, poți să le construiești, poți face viitorul pe care ți-l dorești și nu l-ai găsit. Mai las poate volumul dat mai tare unor voci care au fost și încă sunt vulnerabile, adulți, copii, adolescenți a căror povești pare că nu vrem să le auzim.
Concurs încheiat!
Căutăm al 15-lea creator de inspirație, adică un om care inspiră prin munca pe care o face și prin grija față de natură.
Ai putea fi tu?
Răspunde întrebărilor de mai jos și cel mai autentic și convingător răspuns va fi premiat cu un interviu video și o sesiune foto cu Horia Stan și Dacian Foldi, având posibilitatea de inspira public prin exemplul său și alți oameni.
Termen limită: 10.12.2022